În acest articol ne propunem o comparație a patru indicatori macroeconomici strâns legați (deficitul bugetar, deficitul extern, rata de creștere a Produsului Intern Brut, ponderea consumului în PIB) înregistrați în perioada 2005-2022 în Cehia, Ungaria, Polonia și România. O ilustrare a acestor indicatori se poate vedea în Graficele 1-4. Pe baza lor se pot trage o serie de concluzii, după cum urmează:
Deficitul bugetar al României (calculat conform Standardelor Europene de Contabilitate, Graficul 1), a depășit, în nouă ani din cei optsprezece luați în considerație, nivelul maxim de 3% din PIB, prevăzut în Tratatul de la Maastricht. Mai mult decât atât, în zece ani din cei optsprezece, el este cel mai mare din regiune, dintre care în ultimii 7 ani consecutivi.
Dar problema principală legată de deficitul bugetar este că a fost pro-ciclic, adică a crescut în anii în care Produsul Intern Brut creștea (uneori peste potențial), dându-i acestuia din urmă un impuls de care nu avea nevoie. Este situația pe care o vedem în anii 2006-2008 și din nou, în anii 2016-2019. Astfel, încât, după crizele economice din 2009, respectiv 2020, deficitul bugetar a trebuit să fie restrâns (din nou, contraciclic). Este ca și cum șoferul unui autovehicul ar accelera (inutil) la coborârea în vale – când oricum mașina accelerează datorită forței gravitaționale – fiind apoi nevoit să frâneze tocmai în momentul în care autovehiculul trebuie să urce un deal.
Observația nr.1: În 2021-2022, reducerea deficitului bugetar nu a fost foarte rapidă, întrucât Procedura de Deficit Excesiv a Comisei Europene a fost suspendată temporar, din cauza crizelor internaționale suprapuse.
Observația nr.2: În ultimii trei ani „rivalizăm” în materie de deficit bugetar cu Ungaria lui Viktor Orban. Nu întâmplător, România și Ungaria au cele mai mari rate ale inflației din Uniunea Europeană.
Observația nr.3: Deficitul bugetar din România este generat, în cea mai mare parte, de veniturile fiscale insuficiente. Acestea reprezintă doar circa 27% din PIB, față de 35-36% din PIB în Cehia, Polonia și Ungaria. Nimeni nu pretinde ca România să ajungă la un nivel al veniturilor fiscale de 41-42% din PIB, cât este media UE, dar o apropiere de nivelul de 35-36% din PIB (cât au statele din Centrul și Estul Europei) pare de bun-simț, mai ales având în vedere tripla provocare pe care ar trebui să o conștientizam: cheltuieli sporite legate de înarmare, de ecologizare, de îmbătrânirea populației.
Deficitul extern (de cont curent) al României (Graficul 2) reflectă fidel evoluția deficitului bugetar; nu degeaba cele două sunt supranumite „deficite gemene”. În treisprezece ani din cei optsprezece analizați, deficitul extern depășește valoarea de 4% din PIB, maxim admisă conform Pactului de Stabilitate și Creștere.
În plus, în 14 ani din cei 18, el este cel mai mare din regiune, dintre care în ultimii 7 ani consecutivi. Dincolo de cauzele structurale (nereformarea agriculturii, dispariția industriei chimice etc.) și de cauzele financiare (supraaprecierea leului, conjuncturală în condițiile unui cont de capital complet liberalizat), deficitul extern are un determinant esențial în deficitul bugetar: cu cât sunt lăsați mai mulți bani în economie (profituri și dividende subimpozitate, salarii crescând mai repede decât productivitatea muncii, pensii crescând mai repede decât salariile care le alimentează), acești bani – în lipsa unei oferte corespunzătoare de bunuri și servicii – se vor duce înspre importuri. Ca atare, nu există variantă mai rapidă de reducere a deficitului extern decât reducerea deficitului bugetar.
Înainte de a analiza creșterea PIB (Graficul 3), este util să ne punem întrebarea: „O creștere economică este cu atât mai bună, cu cât este mai mare?” Surprinzător pentru unii, răspunsul la această întrebare este negativ. Creșterea PIB nu trebuie să fie nici prea mare, nici prea mică, ci în concordanță cu creșterea potențială. Acesta poate fi definită în două moduri:
1.creșterea potențială = creșterea anuală a ofertei interne de bunuri și servicii
sau
2.creșterea potențială = acel ritm de creștere care nu înrăutățește inflația, deficitele gemene și alți indicatori macroeconomici.
Problema cu creșterea potențială a PIB este că reprezintă o variabilă neobservabilă, care poate doar să fie estimată, pe baza factorilor de producție (capital, muncă, productivitate). Totodată, nu este o mărime constantă în timp, ci are tendința de a scădea, pe măsură ce statul respectiv se dezvoltă (se apropie de Frontiera Posibilităților de Producție). Astfel, putem estima că, în perioada 2001-2010, PIB potențial în România era în jur de 5,5 la sută, în perioada 2011-2020, în jur de 4,5 la sută, iar în deceniul curent, în jur de 3,5 la sută.
Or, analizând Graficul 3 prin această prismă, observăm că PIB efectiv a depășit creșterea potențială în șapte ani din cei optsprezece: în 2006-2008 (stimulat fiind și de relaxarea fiscală), în 2017-2018 (cu prilejul celei de a doua relaxări fiscale) și în 2021-2022. Observăm de asemenea că PIB efectiv din România este cel mai mare din zonă în doar 6 ani din 18, rezultat surprinzător de „modest” dar explicabil, poate, date fiind politicile populiste ale partidelor FIDESZ din Ungaria (începând cu 2009) și PiS din Polonia (între 2015-2023).
Ultimul indicator analizat, ponderea consumului în PIB (Graficul 4) este cel mai edificator dintre toate: cu o pondere de circa 80%, România se situează înaintea Poloniei (aproximativ 75%), Ungariei (circa 70%) și Cehiei (aproximativ 67%). Din acest grafic rezultă că noi ne-am îndatorat mai mult pentru consum și nu pentru investiții. Astfel, am neglijat să punem bazele unor industrii din care să poată fi rambursate împrumuturile respective.
Cu o datorie externă ajunsă la 160 miliarde euro, rezultă că fiecare cetățean al României (copil, salariat sau pensionar) are deja de rambursat o datorie de 8000 euro, dar nu prea avem capacitățile productive pentru a o face.
Astfel se dezvoltă cele două lanțuri cauzale:
1. Deficit bugetar – Deficit extern – Creșterea datoriei externe
și
2. Deficit bugetar – Creștere PIB – Creștere consum – Creștere Deficit extern.
În aceste privințe, vecinii noști cehi, polonezi și unguri au fost ceva mai prudenți, chiar dacă și ei au avut unele excese.
