Băncile centrale din întreaga lume se implică puternic în educarea financiară a populației. Articolul de față se înscrie în această tradiție și are în vedere corectarea unei prezentări distorsionate a modului de conducere a politicii monetare de către aceste instituții pe un blog al cărui autor și-a făcut un titlu de glorie că, oricât de complicat ar fi subiectul economic dezbătut, el se adresează publicului său pe înțeles.

În data de 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a României, cu unanimitate de voturi, a constatat că legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională în ansamblul său. O constatare identică a fost făcută și în martie 2019 în privința unei legi cu același obiect. Ultima decizie a judecătorilor constituționali a fost imediat criticată de cei doi inițiatori[i] ai legii. Sunt criticile întemeiate sau reprezintă doar o încercare de transferare a răspunderii pentru un eșec monumental? În continuare, o scurtă analiză. 

În cursul anului 2020, Banca Națională a României a redus rata dobânzii de politică monetară în mod gradual, de la 2,50% pe an, la 1,50% pe an; o reducere suplimentară a avut loc pe data de 18 ianuarie 2021, până la 1,25% pe an. Această abordare graduală a generat în spațiul public discuții cu privire la nivelul actual al dobânzii de politică monetară a BNR, la ritmul de scădere și măsura în care acestea sunt adecvate pentru sprijinirea revenirii economiei. Unele opinii s-au conturat însă prin promovarea de cifre distorsionate sau prin comparații nepotrivite cu situația din alte țări. 

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori