Într-o lume ideală, în care vitregiile realității economice ar putea fi tratate cu succes prin apelul la rețete sigure furnizate de teorie, fundamentarea deciziilor de politică economică ar fi simplă. Gestionarea mersului economiei nu ar fi o activitate foarte provocatoare din punct de vedere intelectual, fiind plauzibilă încredințarea acestei misiuni unui pilot automat. Nu se întâmplă însă deloc astfel, decidenții confruntându-se adesea cu contexte complicate, care refuză să se încadreze în tiparele în care a fost gândită teoria economică.

„Prea profesor, prea ortodox“, a spus cândva un premier despre un ministru de finanțe care a decis să părăsească echipa guvernamentală.

Se întâmpla în anul 1935, la București, iar șeful executivului era Gheorghe Tătărăscu, în timp ce ministrul era unul dintre cei mai mari economiști români, Victor Slăvescu. Dincolo de contextul epocii și de neînțelegerile dintre cele două personalități, această caracterizare reliefează elocvent tensiunea care apare frecvent între teoria și practica economică. A fi „prea profesor“ se poate dovedi uneori la fel de inadecvat pentru un decident de politică economică precum a fi „prea profan“…

Prescripții economice care întrunesc la un moment dat consensul mediului academic sunt frecvent puse la încercare de capriciile realității de zi cu zi, iar formularea de politici economice implică luarea în considerare a numeroase constrângeri și delicate compromisuri între obiective conflictuale. În vâltoarea evenimentelor, sub presiunea timpului și în pofida cohortelor de riscuri și incertitudini pe care le au de înfruntat, decidenții de politici caută alegerea optimă, lucrând cu date provizorii și cu prognoze ce nu întotdeauna se adeveresc. În consecință, dilemele, ba chiar trilemele, și controversele sunt inevitabile când este vorba despre decizii de politică economică.

Tocmai din confruntarea permanentă a teoriei cu realitatea se naște însă expertiza pusă în slujba fundamentării riguroase a unor decizii de politică economică. Această expertiză conduce deopotrivă și la elaborarea unor studii care se remarcă prin profunzime și actualitate. O astfel de expertiză poate fi întâlnită în cele 16 lucrări reunite între copertele volumului de față, care face parte dintr-o suită de apariții editoriale menite să marcheze împlinirea a 140 de ani de la înființarea BNR, toate conținând articole publicate de specialiști din această instituție pe parcursul ultimelor trei decenii.

Detaliul că autorii, dincolo de formația lor academică sau de meandrele parcursului profesional, sunt – sau au fost măcar pentru o vreme – bancheri centrali (în sensul larg al termenului) nu este deloc unul lipsit de relevanță. Se spune frecvent că bancherii centrali au misiunea ingrată de a ascunde băutura tocmai când petrecerea devine mai animată. Deși a trecut aproape neobservată inițial, metafora – care îi aparține lui William McChesney Martin Jr., președintele Rezervei Federale în perioada 1951–1970 – avea să facă o carieră spectaculoasă, fiind considerată foarte potrivită pentru a descrie plastic eforturile autorităților monetare de a promova o conduită anticiclică. După ce o vreme a fost utilizată mai ales în legătură cu combaterea inflației, ulterior a fost întrebuințată și pentru caracterizarea demersurilor consacrate asigurării stabilității financiare. Dincolo de această inspirată figură de stil, a stabili când și cum este oportun să temperezi ceea ce un alt fost președinte al băncii centrale a Statelor Unite, Alan Greenspan, a numit „exuberanța irațională“ a piețelor sau, dimpotrivă, să le risipești temerile excesive presupune analize complexe, modele sofisticate, evaluări rafinate și deliberări îndelungate…

Definitorie pentru vocația de bancher central, preocuparea de a oferi societății echilibru și sustenabilitate în plan economic și financiar este un autentic laitmotiv al acestui volum. Ar fi fost nu doar o surpriză, ci și un semnal de alarmă, să nu fie astfel. Dacă am invocat mai sus două formulări memorabile ale unor personalități aflate la conducerea Rezervei Federale, voi apela acum la înțelepciunea unui alt fost președinte al acestei instituții, Paul Volcker. În intervenția sa la simpozionul de la Londra din 1994 dedicat tricentenarului Băncii Angliei, în cadrul unui panel consacrat filozofiei băncilor centrale, Volcker a susținut că aceste instituții sunt entități conservatoare care trebuie să joace un rol esențial în asigurarea stabilității, atât în sensul specific al stabilității prețurilor, cât și într-un sens mai general. Dacă antreprenorul trebuie să promoveze schimbarea și inovarea, să aibă inițiativă, să experimenteze pentru a avea succes și pentru a genera progres economic – printr-un proces de „distrugere creatoare“, cum l-a numit Joseph Schumpeter –, este necesar să existe și o instituție cu vocație stabilizatoare, care să imprime durabilitate mersului înainte al economiei. Dacă banca centrală reușește să îndeplinească în mod eficient această misiune, există și premisele să își poată apăra în arena publică politicile și abordările.

Și la Banca Națională a României, o instituție cu 33 de ani mai „bătrână“ decât banca centrală a Statelor Unite, preocuparea pentru echilibru și sustenabilitate este veche. Relevant în acest sens este ceea ce spunea guvernatorul BNR Dimitrie Burillianu în decembrie 1927, cu câteva decenii înainte ca William McChesney Martin Jr. să lanseze în spațiul public metafora ascunderii băuturii: „Noi (Banca Națională a României – n.n.) vom continua credincioși tradițiunii noastre: «Ne vom feri de miraje, oricât de ademenitoare ar fi ele, vom evita precipitarea, oricât de arzătoare ar fi setea de mai bine, vom păși chibzuit, prudent, dar cu hotărâre pe calea bătătorită a realității spre a ajunge la realizări fecunde»“. Actualitatea acestei profesiuni de credință formulate cu aproape un secol în urmă este izbitoare.

În ceea ce mă privește, în 25 de ani de activitate în BNR, am avut privilegiul să îi cunosc pe cei mai mulți dintre autori și să asist la nașterea ori la maturizarea unora dintre lucrările care și-au găsit locul în volumul de față. Mai precis, am discutat cu o parte dintre autori pe marginea unor versiuni preliminare ale articolelor și am participat la dezbateri ale acestora în diverse foruri interne sau la susținerea lor publică la conferințe ori colocvii științifice.

Ceea ce pot spune fără teama de a cădea pradă unui subiectivism excesiv este că semnatarii textelor adunate în volumul de față au pornit pe drumul redactării lor mânați de dorința de a înțelege mai bine ce – și de ce – se întâmplă în economie ori de a dezlega dileme care îi frământau.

Acest drum de la întrebare la răspuns trebuie străbătut din nou, cu o doză substanțială de curiozitate intelectuală, de data aceasta nu de către autor, ci de către cititor. Chiar și când argumentația sau concluziile lucrării nu îl conving pe de-a întregul pe acesta din urmă (de altfel, nici autorii nu se pot pune de acord între ei pe anumite subiecte!), experiența lecturii tot poate fi una utilă. După cum remarca Bertrand Russell, „în toate chestiunile este foarte sănătos ca, din când în când, să agăți un semn de întrebare lucrurilor pe care le socoteai de mult mai presus de orice îndoială“.

Sunt conștient că diversitatea subiectelor abordate poate duce cititorul cu gândul la un anumit eclectism al volumului. Cred că, în măsura în care este prezent, acesta era inevitabil, fiind, de fapt, o reflectare a complexității problematicilor relevante pentru procesul decizional dintr-o bancă centrală contemporană. Am ales să mă refer în continuare la lucrările selectate prin prisma a șase teme mari de cercetare pentru care consider că prezintă relevanță, chiar dacă în volum au fost așezate în ordine cronologică. Sper să ofer astfel cititorilor și o manieră alternativă de structurare a lecturii.

Un tablou complex și nuanțat al funcționării, adâncirii și extinderii Uniunii Economice și Monetare capătă contur prin intermediul perspectivelor diverse, dar în bună măsură complementare, din care o suită de lucrări abordează coordonatele arhitecturii zonei euro și pe cele ale procesului de aderare la aceasta.

În România și zona euro, Daniel Dăianu grupează o serie de texte scrise în perioada 2015–2020, relevând importanța adoptării monedei unice europene de către România din rațiuni care depășesc cu mult simpla îndeplinire a criteriilor de la Maastricht, precum și necesitatea unei pregătiri temeinice pentru momentul respectiv, cu luarea în considerare a tuturor dimensiunilor procesului de convergență și a provocărilor la adresa derulării line a acestuia. Autorul subliniază că importante pentru succesul aderării sunt atât asigurarea unui grad adecvat de robustețe a economiei românești, cât și reforma funcționării zonei euro.

În lucrarea Cum pot atitudinile diferite față de inflație să zădărnicească visul european, Lucian Croitoru reliefează faptul că soluționarea trilemei politicii macroeconomice în favoarea ratei de schimb fixe (monedă unică) și a mobilității capitalurilor și în detrimentul independenței politicii monetare este compatibilă cu atitudini similare față de inflație și față de competitivitate. Întrucât la nivelul țărilor din zona euro aceste atitudini sunt diferite, se ajunge la situația în care unele au deficite de cont curent, iar altele înregistrează surplusuri de cont curent. Acestea din urmă, dată fiind poziționarea lor ca țări finanțatoare, tind să facă regulile și să le impună întregii zone euro. În aceste condiții, autorul identifică federalizarea democratică drept soluția sustenabilă pentru viabilitatea zonei euro.

Eseul Aceleași reguli, alte vremuri: dincolo de litera criteriilor de la Maastricht (autor: Wilhelm Salater) investighează cum și de ce abordarea criteriilor de convergență nominală a evoluat spectaculos în primul sfert de secol de la adoptarea lor în anul 1992 și identifică meritele și limitele acestora într-un context economic european și global mult schimbat. Este reliefată necesitatea utilizării unor indicatori suplimentari pentru o evaluare cât mai adecvată a nivelului de pregătire a unei țări pentru adoptarea monedei unice europene, astfel încât procesul de extindere să nu conducă la o zonă euro mult mai eterogenă decât este deja. Pentru o economie insuficient pregătită, apartenența la zona euro ar fi mai degrabă o sabie cu două tăișuri decât un prânz gratuit, deoarece neajunsurile ar putea pune în umbră beneficiile. Nu viteza, ci coerența în derularea trecerii la euro este văzută ca esențială pentru succesul acestui proces, mai ales în condițiile în care zona euro nu s-a dovedit a fi acel club de convergență pe care părea să îl întruchipeze la începuturile sale.

În studiul Ar putea fi consiliul monetar o soluție pentru România?, Lucian Croitoru și Daniel Dăianu evaluează beneficiile și costurile adoptării unui astfel de regim într-o țară aflată în tranziție, arătând, printre altele, că acesta „ar lăsa neexploatat un instrument important al mixului de politică macroeconomică, și anume, cursul de schimb, într-o economie (cea românească) care nu are o cultură a stabilității monetare de tip german (Stabilitätskultur).
Ca o paranteză, aceasta este dificultatea de esență a constituirii Uniunii Monetare. Oriunde economia este rigidă și se manifestă un diferențial important de competitivitate, cursul de schimb apare ca un instrument indispensabil pentru realizarea echilibrelor macroeconomice.“

Publicată în 1999, chiar anul nașterii zonei euro – care avea să se confrunte relativ repede cu problemele evocate de autori –, lucrarea a fost elaborată pe fondul dezbaterilor iscate în România de implementarea în 1997 a unui consiliu monetar (aranjamentul cel mai apropiat de adoptarea monedei unice) în Bulgaria, în contextul unei crize financiare severe. După ce acest articol a reliefat capcanele introducerii unui consiliu monetar în România, dezbaterea a continuat pe coordonatele disputei teoretice pe tema reguli versus discreționarism, coagulându-se treptat și opțiunea BNR pentru un regim de politică monetară adecvat particularităților economiei românești: țintirea directă a inflației.

Un pas important în procesul de cristalizare a noii strategii și de pregătire a terenului pentru implementarea acesteia l-a constituit publicarea în aprilie 2002 a lucrării Țintirea directă a inflației: O nouă strategie de politică monetară. Cazul României (Cristian Popa – coordonator, Surica Rosentuler, Elena Iorga, Wilhelm Salater, Daniela Ruxandra Sasu, Adrian Ionuț Codirlașu). Acest studiu – care avea să fie republicat după 20 de ani în volumul „Politică monetară. Lucrări selectate“, apărut în Colecția „Biblioteca Băncii Naționale a României“ – a evaluat oportunitatea schimbării strategiei de politică monetară și a conturat demersurile necesare creării premiselor instituționale și tehnice pentru buna funcționare a țintirii directe a inflației. S-a ajuns astfel la adoptarea de către BNR în august 2005 a unui regim care utilizează regulile drept „elemente de ghidare a conduitei politicii monetare“, pentru a apela la cuvintele lui Lars Svensson, și nu a unui aranjament care presupune o aplicare mecanică a acestora. Altfel spus, flexibilitatea constrânsă a fost preferată pilotului automat.

Pe lângă lupta cu inflația, o altă bătălie importantă pentru durabilitatea creșterii economice se poartă pe frontul echilibrului extern. Dimensiunea dezirabilă a deficitului de cont curent și maniera adecvată de finanțare a acestuia au făcut pe parcursul ultimelor trei decenii obiectul unor cercetări laborioase și al unor dezbateri ample, specialiștii din BNR având contribuții semnificative, printre care se numără și cele incluse în volumul de față.

Problematica persistenței și sustenabilității deficitului de cont curent al României este tratată de Mihai Copaciu și Irina Mihai (Racaru) în două studii complementare, Echilibrul extern al României − o abordare calitativă și Echilibrul extern al României − o abordare cantitativă, publicate în anul 2006, în plină expansiune economică rapidă premergătoare crizei financiare globale. Autorii investighează natura deficitului prin cercetarea componentelor contului curent, dar acordă atenție și competitivității internaționale, tratării deficitului de cont curent ca balanță economisire-investiții, precum și finanțării dezechilibrului extern. Deși anul în care au apărut ambele lucrări a fost al cincilea consecutiv în care deficitul fiscal al României s-a situat net sub plafonul de 3 la sută din PIB prevăzut de Pactul de stabilitate și creștere (obiectivul aderării la UE în 2007 acționând ca o ancoră pentru politicile economice), Mihai Copaciu și Irina Mihai (Racaru) evidențiază, în abordarea calitativă, necesitatea menținerii acestuia în limite care să nu creeze presiuni majore asupra sustenabilității dezechilibrului extern. Traiectoria ulterioară a deficitelor gemene avea să fie însă, pe fondul unei politici fiscale prociclice, cu totul alta decât cea recomandată de către autori, astfel că economia românească a întâmpinat cu un nivel înalt de vulnerabilitate la șocurile externe criza globală declanșată în 2008.

A urmat o inevitabilă ajustare, substanțială și dureroasă, care a adus deficitul de cont curent la niveluri apropiate de zero în intervalul 2013–2015, însă ulterior acesta a reînceput să se adâncească gradual, subiectul sustenabilității dezechilibrului extern redevenind unul de actualitate.

În acest context a redactat Valentin Lazea articolul ADN-ul economic al României, citit în deficitul de cont curent, care reliefează importanța îmbunătățirii competitivității externe a economiei românești. Autorul avertizează că politicile de promovare cu precădere a consumului îndepărtează economia românească de posibilitatea, pe care o consideră dezirabilă, de a ajunge la un surplus al contului curent și pledează pentru un model de creștere economică bazat în mai mare măsură pe exporturi. După publicarea articolului în anul 2017, dezechilibrul extern a continuat, însă, să se majoreze substanțial, devenind tot mai presantă realizarea unei corecții a acestuia prin consolidare fiscală și reforme structurale. A nu proceda astfel ar fi un semn că lecțiile precedentei ajustări au fost mult prea repede date uitării. Evoluțiile de pe piața muncii influențează dinamica unor variabile macroeconomice importante într-o manieră complexă, a cărei cercetare atentă este neîndoios oportună pentru a înțelege corect traiectoria economiei, precum și pentru a formula politici adecvate, de natură să îi imprime acesteia sustenabilitate.

În studiul Impactul salariilor din economie asupra inflației și deficitului comercial, elaborat de Oana Aristide, analiza empirică acoperă o perioadă de creștere economică neîntreruptă (2000–2007). Este evidențiat, printre altele, faptul că aprecierea leului a jucat un rol determinant pentru producerea de către majorările salariale a unor efecte mult mai vizibile asupra deficitului comercial decât asupra inflației. De altfel, cei opt ani supuși analizei au fost marcați de un proces susținut de dezinflație, la care au contribuit și șocurile pozitive de ofertă ce au avut loc în contextul transformărilor structurale și al investițiilor impulsionate de integrarea europeană a României.

În articolul „Wage-led growth“. O trecere în revistă a teoriei, evidenței și criticii, Cezar Boțel descrie cadrul analitic general propus de teoria creșterii economice bazate pe majorarea salariilor, prezintă unele elemente de critică teoretică la adresa acesteia și îi investighează suportul empiric. Autorul arată că literatura de specialitate oferă o suită de argumente teoretice și empirice care pledează pentru abandonarea acestei teorii și evidențiază insuficienta fundamentare a demersurilor de aplicare a strategiei wage-led growth în România anilor 2017–2019. Atrăgând atenția asupra riscurilor implicate de acțiuni radicale fără un precedent favorabil convingător, Cezar Boțel subliniază faptul că „teoria economică nu trebuie contaminată de social și politic, tocmai pentru a le servi mai bine“.

Întrucât un rol esențial în asigurarea funcționării oricărei economii de piață revine capitalului, cantitatea și calitatea acestuia merită atent examinate. În volumul de față, această problematică este tratată în lucrarea Dezechilibre majore și cronice în economia reală românească, elaborată de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, a cărui preocupare stăruitoare pentru investigarea caracteristicilor capitalismului postcomunist s-a materializat într-o suită de cărți și articole științifice. Autorul reliefează probleme structurale și vulnerabilități calitative manifestate la nivelul capitalului din România, care, alături de volumul insuficient al acestuia, generează disfuncții și dezechilibre substanțiale în economia reală. Este detaliată la un nivel granular ridicat distribuția capitalului aferent firmelor care și-au raportat situațiile financiare în anul 2019, fiind totodată identificat la nivelul fiecărei societăți comerciale raportul dintre capital și împrumuturile acordate de acționari. Sunt astfel detectate deficiențe majore precum localizarea excesivă a capitalului autohton în firme de mici dimensiuni sau în sectoare economice cu niveluri reduse de complexitate și eficiență și sunt evidențiate consecințele negative ale practicării pe scară largă a creditării de către proprietari a companiilor în detrimentul investirii în capitalul acestora.

Nu mai puțin de cinci lucrări din acest volum tratează, utilizând o gamă variată de abordări, estimarea sau modelarea creșterii economice.

Preocuparea în acest sens este firească, întrucât pentru adoptarea unor decizii adecvate de politică economică este esențială anticiparea cât mai precisă a traiectoriei PIB și a poziției ciclice a economiei.

Elaborată de Andrei Tănase, lucrarea Estimarea și prognoza dinamicii PIB și ale componentelor PIB prin modelul cu factori comuni dinamici. Aplicație pentru România răspunde necesității de modelare a unor variabile în prezența unui număr mare de regresori. Ipoteza care stă la baza acestui model este aceea că evoluția întregului set de variabile observate poate fi explicată suficient de bine de un număr redus de factori comuni.

În secțiunea empirică, autorul estimează și prognozează PIB real și componentele PIB pentru trimestrul curent și cel următor cu ajutorul modelului cu factori comuni dinamici.

Tot pentru prognoza pe termen scurt a evoluției trimestriale a PIB, un cadru extins care încorporează eficient fluxul de informații oferit de calendarul de publicare a indicatorilor cu frecvență lunară este propus de Marcel Antonio Sandu și Mădălin Viziniuc în studiul Prognoze în timp real ale creșterii economice. Metodologia presupune combinarea densităților de repartiție generate de o paletă largă de abordări econometrice, strategia fiind adecvată economiilor emergente, unde activitatea este afectată deopotrivă de modificări structurale și de o dimensiune relativ redusă a setului de informații statistice și a perioadei acoperite de acestea. Procesul de evaluare, care a avut în vedere exerciții succesive de prognoză începând cu primul trimestru din 2013, relevă o performanță sporită a cadrului în anticiparea traiectoriei creșterii PIB, acesta prezentând și o capacitate ridicată de a prelua schimbările de traiectorie ale indicatorilor lunari. De altfel, această trăsătură s-a dovedit esențială pentru proiecția PIB pe parcursul recesiunii generate de criza pandemică în anul 2020.

Lucrarea Identificarea ciclurilor de afaceri și proprietățile acestora, avându-i ca autori pe Veaceslav Grigoraș și Irina Eusignia Stanciu, a fost publicată în 2014, la câțiva ani după prima recesiune de natură ciclică din România postcomunistă, survenită în 2009–2010. După detectarea automată, pe baza unui algoritm consacrat în literatura de specialitate, a punctelor de cotitură ale activității economice, sunt calculate și analizate măsuri specifice ciclurilor de afaceri, precum amplitudinea, durata, panta, pierderea și excesul. În cadrul studiului, este investigată și oportunitatea predicției recesiunilor pentru economia românească.

Evaluarea PIB potențial, care este un indicator neobservabil, constituie o problemă complexă, în special în economiile emergente, în care au loc transformări structurale considerabile. Lucrarea O evaluare a PIB potențial pentru România, elaborată de Andrei Tănase și Georgiana Pleșa, vizează perioada 2000–2019. Metodologia este constituită pe baza unui filtru multivariat, pornind de la funcția de producție, dar care ia în considerare și interacțiunile, sugerate de teoria economică, ale PIB cu variabile precum inflația sau rata șomajului. Rezultatele indică o redresare graduală a traiectoriei PIB potențial în perioada ulterioară manifestării crizei financiare internaționale, care a avut efecte adverse semnificative asupra dinamicii tuturor factorilor de producție.

Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?, se întreabă Lucian Croitoru în titlul articolului său din 2016. Autorul arată că tehnicile algoritmice și judecata experților tind cu o probabilitate mare să genereze deplasări sistematice în sus ale acestor estimări. Ipoteza pe care o propune este aceea că, în condiții de recesiune, supraestimarea este cauzată în bună măsură de prezența euristicii ancorare, iar în perioadele de boom economic și de bule financiare este provocată în bună măsură de euristica reprezentativitate. Minimizarea acestor deplasări ascendente ale estimărilor – care nu pot fi evitate cu totul dacă au caracter sistematic – este văzută ca un obiectiv incitant pentru decidenții de politică monetară.

Un subiect de incontestabilă actualitate, care nu putea lipsi din volumul de față, este reconcilierea economiei cu ecologia. Preocuparea lui Valentin Lazea în acest sens este reflectată de articolul Economia în epoca resurselor limitate. Economistul-șef al BNR evocă necesitatea unui compromis acceptabil între dezideratele economice și constrângerile determinate de resursele limitate ale Terrei, compromis care ar presupune „o schimbare majoră de paradigmă în știința și în practica economică, cu accentul deplasându-se dinspre creșterea PIB înspre creșterea PIB/locuitor (în macroeconomie) și dinspre maximizarea profitului înspre o combinație de profit și sustenabilitate (în microeconomie)“.

Pentru a avea succes, măsurile în acest sens adoptate la nivel global și național trebuie însă acompaniate, după cum subliniază autorul, de acțiunile individuale ale miliardelor de locuitori ai planetei noastre.

Deși poate fi percepută uneori ca excesivă, scotocirea tuturor cotloanelor economiei este esențială pentru scoaterea la lumină a modului în care funcționează aceasta și pentru reliefarea unor conexiuni ce merită a fi luate în considerare în formularea politicilor economice. Interpretarea adecvată a faptelor se realizează prin apelul deopotrivă la teoriile relevante și la evidențele empirice disponibile. Autorii se străduiesc să sape și să vadă dincolo de suprafața fenomenelor economice, rezistând tentației de a respinge ab initio semnele ori semnalele unei realități adesea surprinzătoare.

Uneori, aceleași întrebări pot genera alte răspunsuri, dar, după cum sublinia Joan Robinson, „scopul studiului științei economice nu constă în aflarea unor răspunsuri gata formulate la problemele economice, ci în deprinderea modului în care se poate evita inducerea în eroare de către economiști“.

Întrucât Joan Robinson este o figură exponențială a postkeynesismului, nu este de mirare că această aserțiune se plasează în siajul faimosului avertisment al lui John Maynard Keynes, conform căruia „oamenii practici care se cred întru totul liberi de orice influențe intelectuale sunt, de obicei, sclavii vreunui economist defunct“. Nu mai puțin adevărat este însă faptul că se întâmplă de prea multe ori și invers, în sensul că, așa cum remarca Lorenzo Bini Smaghi, numele și teoriile unor economiști iluștri ajung să fie exploatate de oameni practici care nu îi înțeleg pe deplin.

Autorii lucrărilor din volumul de față reușesc deopotrivă să nu devină prizonierii intelectuali ai unuia sau altuia dintre marii economiști dintr-un secol trecut și nici susținătorii aplicării mecanice a prescripțiilor formulate de aceștia într-un context marcat de altfel de provocări. Iar evitarea acestor capcane periculoase poate fi considerată o dovadă de maturitate, luciditate și onestitate intelectuală!

Uneori, perspectiva oferită de investigații și eseuri economice precum cele din această carte poate conduce către soluții ce presupun o anumită îndepărtare de cadrul convențional de gândire economică. Așa s-a întâmplat, de pildă, în România, în perioada de expansiune rapidă premergătoare crizei globale din 2008, când banca centrală a adoptat o serie de măsuri „neortodoxe“ de natură prudențială și administrativă pentru a limita amploarea impactului intrărilor de capital asupra stabilității prețurilor și stabilității financiare. De altfel, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, nu ezită să afirme că „un bancher central nu își poate permite luxul de a se izola într-un turn de fildeș“, ci, dimpotrivă, „trebuie să fie în permanență atent la evoluțiile și tendințele din economie și din sistemul financiar“. Câțiva ani mai târziu, într-un cu totul alt context, băncile centrale din economii avansate aveau să se îndepărteze de rețetarul consacrat, apelând la instrumente „neconvenționale“ precum relaxarea cantitativă sau nivelurile negative ale ratelor dobânzii de politică monetară pentru a putea înfrunta spectrul deflației și al recesiunii.

Cum într-o bancă centrală vremea dezbaterilor nu se încheie niciodată, subiectele abordate în volumul de față vor face în continuare obiectul unor asidue investigații și evaluări cantitative și calitative, evoluțiile economice spectaculoase la care suntem martori impunând adesea unghiuri noi de abordare și rezolvări inovative. Dacă unele dintre articolele reunite în această carte au trecut deja proba timpului, în cazul altora este prea devreme pentru a putea fi pronunțat un astfel de verdict. Este însă cert că volumul aduce în peisajul literaturii economice din România o suită de lucrări care clădesc punți între „sufrageria“ constructelor teoretice și „bucătăria“ politicii economice.


Wilhelm Salater

Wilhelm Salater

Director adjunct, Directia Studii economice

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori