Statele care au „pendulat” brusc cu dobânzile în jos, chiar au cochetat cu rate negative, acum se plasează “la vârf” și asta în condițiile sunt departe de a avea rezultatele așteptate, ceea ce ar putea să arate că e nevoie de alte instrumente. Chile este una dintre țările care a abordat ortodox problema și tot departe de rezolvarea ei e, sugerând că politicile monetare, oricât restrictive ar fi, nu sunt în măsură să reducă inflația.

 

Potrivit The Economist, în iulie 2021, “pe când decidenții de politică monetară din America și Europa considerau nefondat riscul inflației cronicizate, banca centrală din Chile a trecut la acțiune. Îngrijorați că inflația va urca și va rămâne la valori ridicate, decidenții din cadrul acesteia au votat în favoarea creșterii ratelor dobânzilor, de la 0,5% la 0,75%”.

De la acel moment, rata dobânzii cheie s-a tot majorat, până la 11,25%, peste așteptările investitorilor.

Poate că nicio altă bancă centrală nu a urmărit stabilitatea prețurilor cu atât de mult devotament - observă publicația britanică. Și cu ce s-a ales? “Cu mai nimic... În septembrie 2022, dinamica anuală a prețurilor în Chile s-a cifrat la 14%. Măsura inflației «de bază» preferată de banca centrală, respectiv cea care exclude componentele volatile precum produsele energetice și alimentare, a escaladat la 11%”, notează The Economist.

Analiștii comentează că dacă Fed, Banca Centrală Europeană și alte autorități monetare ar fi acționat din timp, prin majorarea rapidă a ratelor dobânzilor anul trecut, lumea nu s-ar mai lupta azi cu inflația ridicată.

Dar, experiența statului Chile, precum și a altor țări care au întărit politica monetară devreme și într-o manieră agresivă pune sub semnul îndoielii acest argument. Pretutindeni în lume, stoparea creșterii prețurilor se dovedește a fi extraordinar de dificilă.

The Economist a colectat date referitoare la Chile și la alte șapte țări ale căror bănci centrale au inițiat un ciclu de întărire a politicii monetare cu cel puțin un an în urmă, după ce reduseseră ratele dobânzilor la minime istorice la începutul pandemiei COVID-19 (graficul 1). Din acest grup fac parte Brazilia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Norvegia, Peru, Polonia și Ungaria. Deși s-ar fi încadrat și Rusia între țările menționate, a fost exclusă din cauza situației unice în care se află.

 

 

000001gra1

 

Acest grup insolit e numit de Hikelandia („Tărâmul Majorărilor”) de The Economist. În perioada noiembrie 2021 – octombrie 2022, economia de nivel median din Hikelandia a majorat ratele dobânzilor de politică monetară cu 6 puncte procentuale. Chiar dacă, așa cum se anticipează, Fed va majora ratele dobânzilor cu 0,75 puncte procentuale pe 2 noiembrie, creșterea cumulată a acestora din ultimele 12 luni tot nu va fi nici pe departe la fel de mare.

Deloc surprinzător, strângerea șurubului din perspectivă monetară a determinat o încetinire economică în Hikelandia. “Efervescența pieței imobiliare s-a evaporat, în condițiile majorării ratelor ipotecare. Prețurile locuințelor sunt pe o pantă descendentă în Noua Zeelandă. Boomul imobiliar înregistrat în Coreea de Sud în timpul pandemiei s-a încheiat”, precizează The Economist.

Goldman Sachs calculează un așa-numit „indicator al activității curente”, o măsură în timp real a robusteții economice. Datele aferente ne indică un ritm mai lent al activității economice din Hikelandia comparativ cu media pe plan mondial. Iar perspectivele sunt și mai nefavorabile. Banca centrală din Chile anticipează o contracție a PIB anul viitor.

Cu toate acestea, inflația persistă (graficul 2). Băncile centrale se axează adesea pe rata inflației de bază, care reflectă mai bine presiunile inflaționiste pe plan intern. În septembrie, inflația de bază în Hikelandia a atins 9,5 % în termeni anuali, în creștere cu 3,5 puncte procentuale față de luna martie. Mai grav decât atât, decalajul dintre inflația de bază globală și cea din Hikelandia pare să se mărească, nu să se micșoreze.

 

 

00002okk

 

Analizând mai îndeaproape statisticile naționale din Hikelandia, tendințele devin și mai îngrijorătoare. Creșterea salariilor în Chile continuă să se accelereze. În Coreea de Sud, rata anuală a inflației din sectorul serviciilor, cu utilizare intensivă a forței de muncă, a fost în luna septembrie de 4,2%, cea mai ridicată valoare de la începutul anilor 2000. În ultimele șase luni, inflația din sectorul serviciilor din Ungaria a urcat de la 7,2% la 11,5%. La nivelul grupului, inflația devine din ce în ce mai dispersată, afectând o gamă mai largă de bunuri și servicii. În septembrie, prețurile a 89% dintre componentele coșului de inflație al Norvegiei (față de 53% cu șase luni în urmă) au crescut cu mai mult de 2% pe an. Într-un studiu privind Polonia, publicat spre sfârșitul lunii septembrie, economiștii de la Goldman Sachs au constatat că „determinanții inflației de bază au cunoscut o nouă intensificare”.

Problemele cu care se confruntă Hikelandia sugerează trei posibilități, punctează The Economist. Prima ar fi că, în prezent, este nerealist să ne așteptăm la o scădere a inflației. Studiile sugerează că există decalaje, uneori de lungă durată, între măsurile de întărire a politicii monetare și reducerea inflației. De asemenea, este dificil să controlezi inflația atunci când aproape toate monedele se depreciază față de dolar, conducând la scumpirea importurilor. Toate aceste lucruri pot fi adevărate. Dar, după ce inflația ne-a surprins de atâtea ori, ar fi un act de curaj să pariezi că inflația Hikelandiei se va apropia în curând de țintele băncilor centrale, chiar și în cazul în care condițiile încep să se îmbunătățească.

Cea de-a doua posibilitate - subliniază The Economist - ar fi că decidenții de politică monetară, inclusiv cei din Hikelandia, nu au fost suficient de curajoși. Poate că băncile centrale ar fi trebuit să majoreze mai agresiv ratele dobânzilor. Este un argument susținut frenetic de ultimii membri chilieni ai așa-numitului grup „Băieții din Chicago”, economiști libertarieni care au fost promotorii reformelor de piață liberă din anii ’70 în Chile.

Și guvernele ar putea face mai mult pentru a veni în ajutor. După majorarea puternică a cheltuielilor odată cu declanșarea pandemiei, mediana deficitului bugetar din Hikelandia s-a diminuat, dar este încă la un nivel semnificativ de 3% din PIB. “Creșteri suplimentare de taxe și impozite sau reducerea cheltuielilor publice ar contribui la frânarea cererii. Însă această strategie comportă, de asemenea, riscuri. Implementarea unor măsuri de austeritate în timpul unei crize a costului traiului ar fi profund nepopulară. Iar Chile, care totuși și-a asumat acest risc și va consemna, conform previziunilor, un excedent bugetar anul acesta, are încă prea puține beneficii din perspectiva scăderii inflației”, relevă The Economist.

Ceea ce conduce la o a treia posibilitate - și totodată cea mai îngrijorătoare. Poate că inflația este, pur și simplu, mai greu de stopat decât ne-am fi închipuit în urmă cu un an. Un raport publicat vara aceasta de Banca Reglementelor Internaționale, un club al băncilor centrale, a sugerat această posibilitate. Într-un regim caracterizat printr-o inflație scăzută, care anterior declanșării pandemiei reprezenta norma, nimeni nu acorda multă importanță prețurilor, fiind cert că nu cresc într-un ritm alert. Dar într-un regim cu inflație înaltă, precum în anii ’70, populația și firmele încep să urmărească inflația îndeaproape, conducând în timp la „modificări comportamentale care ar putea să o cronicizeze”. Dacă lumea a trecut de la o normă la alta, s-ar putea să fie nevoie de instrumente diferite pentru a domoli prețurile.

 


Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori