Un articol difuzat pe un site de media socială susține nici mai mult nici mai puțin că moneda națională a României a fost legată, în ultimii ani, printr-o relație fixă rigidă de cea a unui stat african austral. Această afirmație reprezintă o inepție, demontată, printre altele, chiar de reprezentarea grafică prezentă în articolul respectiv, ce redă un curs variabil între cele două monede. Mai mult, dacă s-ar aplica “filozofia” textului respectiv ar rezulta că multe state, inclusiv țări vecine României sau chiar SUA, s-au înghesuit să-și ancoreze unilateral moneda națională de cea a Botswanei. Detalii în continuare, cu precizarea că opinia de față se înscrie în efortul de educație financiară al băncii centrale.

 

Care sunt afirmațiile în discuție?

 

Dl Radu Soviani, ce se prezintă ca jurnalist economic independent, ține să ne comunice că o “analiza grafica ne arata ca in loc sa urmeze politica Bancii Centrale Europene, Mugur Isarescu a preferat sa faca un “hard pegging” – sa lege, moneda nationala, leul, de moneda nationala a Botswanei. Practic, in ultimii cinci ani, volatilitatea leului fata de moneda nationala a Botswanei a fost aproape inexistenta, un leu valorand constant in ultimii 5 ani, in jurul pretului de 2,6 monede nationale ale Botswanei”.

Cam nimic nu se leagă în această frază, putând fi identificate aspecte cum ar fi probleme de logică, vehicularea unor noțiuni privind aranjamentele de curs valutar fără a avea o imagine foarte clară despre acestea, neînțelegerea unor fațete ale politicii monetare. Să le luăm pe rând.

 

Problemele de logică

 

Economistul Soviani preia de pe un site Internet o reprezentare grafică care redă evoluția pe mai mulți ani a raportului valoric între moneda românească și moneda naționala a statului african Botswana (cotație inversă). Întrucât graficul arată că leul românesc s-a mișcat, în timp, peste sau sub valoarea de 2,62 monede naționale ale statului african (curs înregistrat la data de 4 iunie 2021), jurnalistul trage concluzia că, dată fiind o volatilitate monetară pe care o consideră redusă, ne aflam în fața unui aranjament de curs de schimb de tip “hard pegging”. Altfel spus, traducând acest anglicism pentru cititorii mei, leul românesc a fost legat/ancorat printr-un curs fix rigid de moneda din Botswana. Problema de logică care apare este aceea că dacă cursul este fix în modul cel mai strict cu putință, el nu are cum să varieze de la o zi la alta. Ori graficul mai sus menționat arată un curs zilnic variabil, care se mișcă “când în sus și când în jos”. Mai mult, același site Internet oferă și o reprezentare grafică a miscărilor de curs în cadrul zilei (“intraday”). Nu voi merge mai departe, înainte de a remarca și sintagma nu foarte fericit aleasă “un leu valorând constant ..în jurul prețului de 2,6 monede …”. Potrivit DEX, termenul “constant” are sensul de neschimbat, invariabil.

 

Să avem proprietatea termenilor tehnici folosiți!

 

Alegerea unui aranjament/regim de curs de schimb (“exchange rate arrangement”) este o decizie importantă, ea având impact asupra multor variabile economice. Pe plan mondial există aranjamente diverse de curs de schimb și mai multe tipuri de clasificări ale acestora.

Simplificând discuția despre tipologia cursurilor valutare, să spunem că la o extremă se află regimurile stricte de cursuri de schimb fixe (“hard pegging”), în timp ce la cealaltă extremă se pot identifica cursurile variabile, flotante (“floting exchange rates”). Cursurile variabile pot fi cursuri cu flotare liberă (sunt stabilite de piețe) sau controlată (băncile centrale intervin pe piață pentru a ghida cursul monedei naționale pe termen scurt). Între cele două capete, există regimuri intermediare de curs de schimb cum ar fi:

  • cursuri fixe convenționale (față de o monedă sau un coș de monede);
  • cursuri fixe însă ajustabile periodic pe o bază continuă (“crawling peg/bands”);
  • cursuri fixe cu benzi orizontale (“target zones”);
  • alte tipuri de cursuri.  

Dl Soviani consideră în mod total eronat că țara noastră a ales o soluție aflată la extremitate (“corner solution”), stabilind o relație fixă rigidă, strictă (“hard pegging”) între leu și moneda națională din Botswana. Aceasta ar însemna că relația a fost creată în mod unilateral și că România va interveni pe piețele valutare pentru a apăra nivelul de curs fixat. Că nu există un astfel de regim în România și că nimeni nu l-a stabilit ca atare, va rezulta din argumentele pe care le expunem în continuare.

 

Ce înseamnă “hard pegging”?

 

Noțiunea de “hard pegging” este definită în literatura economică drept acel regim de curs de schimb care există în unul din cazurile de mai jos:

  • o țară adoptă prevederi legale care obligă la utilizarea monedei altei țări (regim cunoscut ca “dolarizare/euroizare deplină”[i]);
  • țara respectivă adoptă în baza legislației specifice un consiliu monetar;
  • țara aderă la o uniune monetară.

Dolarizare/euroizare deplină Legat de acest regim, este evident pentru orice cititor că România nu utilizează, pe teritoriul său național, moneda din Botswana în locul leului. Și nici că o persoană fizică, indiferent ce poziție ar ocupa în statul român, ar putea decide de una singură așa ceva. Pentru exemplificare, să indicăm câteva state care au implementat varianta de “hard pegging” în discuție, dar nu prin adoptarea monedei statului african mai sus menționat (sic!), ci a unor monede importante : Ecuador (dolarul american), Muntenegru, Kosovo, San Marino, Andorra, Vatican, Monaco (euro). Să reținem că, în practică, la soluția extremă a dolarizării /euroizării depline recurg economii mici, care adoptă moneda unei economii ”hegemon” sau dominante. Și acum, o întrebare retorică: Este Botswana, o țară hegemon pentru România sau o economie dominantă în economia mondială?

Consiliul monetar este o autoritate care emite monedă națională numai în schimbul unor active în moneda straină față de care țara unde se află consiliul monetar a decis să se ancoreze. Un consiliu monetar presupune trei elemente: (1) un curs fix între moneda unei țări și moneda “ancoră”; (2) convertibilitatea automată a monedei naționale la cursul fix oricând se dorește ; și (3) un angajament pe termen lung de a menține sistemul[ii]. Un aranjament credibil de tip consiliu monetar impune ca aceste elemente să se regăsească într-o lege care să precizeze cadrul operațional pentru banca centrală și relația acestei instituții cu guvernul. De asemenea, credibilitatea unui consiliu monetar poate fi menținută numai în condițiile în care banca centrală a țării ce a adoptat un astfel de aranjament deține suficiente rezerve valutare internaționale pentru a-și acoperi în intregime pasivele monetare. Cum înființarea unui consiliu monetar într-o țară solicită modificări serioase ale cadrului legislativ este evident, din nou, că stabilirea unui astfel de aranjament nu poate fi facută de o singură persoană, fiind necesară implicarea forului legislativ. Autorul acestei opinii nu are însă la cunoștință ca parlamentarii români să fi votat o lege instituind un consiliu monetar în Romania. Și cu atât mai mult, unul care să utilizeze ca ancoră nu o monedă importantă pentru tranzacțiile internaționale (euro sau dolar), ci moneda unei economii de talie relativ redusă, aflată peste “șapte mări și șapte țări”, vorba basmelor românești.

Consiliul monetar implică o serie de avantaje, dar și dezavantaje. În rândul avantajelor putem enumera faptul că aranjamentul permite crearea unui cadru economic stabil și predictibil. Principalele sale dezavantaje sunt: (1) creșterea influenței străine în conducerea economiei, întrucât autoritățile naționale nu mai pot avea politică monetară independentă; (2) ajustările economice automate se realizează mai greu; (3) există un risc mai ridicat de atac speculativ asupra monedei naționale.

Bulgaria este un exemplu de țară care a adoptat un regim de consiliu monetar pe fondul unei crize economice puternice în perioada 1996-1997, când aproximativ o treime din băncile existente au fost puse în lichidare. Moneda ancoră a fost inițial marca germană, apoi euro.

Uniunea monetară reprezintă situația în care un grup de economii în proces de integrare economică adoptă o monedă unică și desfășoară o politică monetară comună. Un exemplu în această privință este uniunea monetară compusă din țările zonei euro. În prezent, România nu este membră a vreunei uniuni monetare, având propria sa monedă națională și politică monetară și de curs valutar independente. Deci cade și această ultimă posibilitate de regim strict de curs de schimb, cea ca România să se afle într-o uniune monetară cu Botswana.

 

Cum se face legătura între moneda românească și cea a statului african?

 

Să precizăm că Botswana stabilește valoarea monedei sale naționale, în regim de curs fix ajustat periodic pe o bază continuă (“crawling peg”), în raport cu un coș ponderat de monede alcătuit din randul sud-african și DST, moneda de cont a Fondului Monetar Internațional. Valoarea DST (acronim pentru termenul “Drepturi Speciale de Tragere”) se obține, la rândul său, pe baza unui coș valutar în componența căruia intră dolarul american, yuanul chinezesc, euro, yenul japonez și lira sterlină.

Banca Națională a României, cea despre care se spune că a legat într-o relație rigidă, în mod unilateral, leul românesc de moneda țării africane în cauza, nici măcar nu stabilește cotații pentru această ultimă monedă (sic!). BNR cotează în schimb toate celelalte monede amintite în paragraful anterior. Legatura dintre leu și moneda statului african se poate stabili prin cursuri încrucișate.

 

La coadă la “hard pegging” cu moneda statului african?

 

În ultimii cinci ani, după cum arată o căutare pe Google (date oferite de Morningstar), moneda româna a fluctuat față de cea a statului african într-o bandă cuprinsă între valoarea minimă de 2,42 și cea maximă de 2,87. Altfel spus, cu 9,5% în plus sau în minus față de o valoare centrală, care se potrivește cu cea indicată de jurnalist de 2,6. În aceeași perioadă de timp, moneda poloneză, în raport valoric cu moneda din Botswana, a evoluat între limitele de 2,47 și 3,16, care reprezintă o creștere sau o descreștere cu 12 % față de valoarea centrală. Moneda statului ceh a variat într-un interval cuprins intre 0,4 si 0,53, iar cea americană între valorile de 9,40 și 12,29 monede naționale ale Botswanei, valorile respective putând fi considerate ca evoluând în jurul unui curs central. Să înțelegem, aplicând “filozofia” dlui Soviani, că toate aceste țări s-au înghesuit să facă “hard pegging” unilateral cu moneda din Botswana? Bineinteles că nu, rațiunile ce stau la baza acestei afirmații fiind explicate în paragrafele anterioare!

 

Referire neclară la Banca Centrală Europeană

 

Dl Soviani arată în paragraful citat la începutul prezentei opinii că, în loc să urmeze politica Băncii Centrale Europene (BCE), conducerea BNR a preferat să lege moneda națională de cea a Botswanei. Referirea la politica BCE nu e explicitată în niciun fel, așa că nu putem să o interpretăm decât ca o posibilă încercare a autorului acesteia de a da mai multă vigoare afirmațiilor sale. Altfel spus, o figură stilistică. Fără a intra în prea multe detalii, să reamintim cititorilor faptul că BCE este banca centrală a zonei euro, o uniune monetară a mai multor țări, ce au adoptat o monedă unică. În această situație, băncile centrale din țările participante la uniunea monetară au cedat BCE controlul lor asupra politicii monetare la nivel național.   România nu a aderat încă la zona euro.   Prin urmare, BNR, ca și alte bănci centrale naționale din țările UE din afara zonei euro (de ex. Polonia, Cehia, Ungaria), desfășoară o politică monetară independentă; aceasta are în vedere condițiile economice din țara noastră, ce diferă în multe privințe de cele din țările zonei euro. De subliniat că, după aderarea la zona euro, România nu va mai putea utiliza propria sa politică de curs de schimb și de dobânzi nominale pentru ajustare economică.

 

“Elementar, doctore Watson, elementar!”

 

Concluzia la toată parascovenia descrisă mai sus este simplă. Atunci când ai o monedă națională a cărei valoare se mișca zilnic în raport cu moneda altei țări, “când în sus și când în jos”, nu poți să spui că te afli în prezența unui regim strict de curs de schimb fix (“hard pegging”). Prin urmare, afirmațiile dlui Soviani legate de ancorarea rigidă a monedei României la cea a statului african, precum si de preferința pentru Botswana în defavoarea interesului național al României, sunt nu numai total greșite, dar și frizează ridicolul.

PS: În lumea complexă de astăzi, educația trebuie să fie permanentă.

i Termenul “dolarizare/euroizare deplina” se referă strict la adoptarea dolarului SUA sau a monedei euro, dar el se poate folosi, cu sens general, și pentru a cuprinde situațiile în care se adoptă alte monede importante.

ii A se vedea în această privință articolul “Are Currency Boards a Cure for All Monetary Problems?”, Charles Enoch , Anne-Marie Gulde, IMF Finance&Development, volume 35, Number 4, December 1998

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori